O femeie a vândut un telefon mobil pe platforma de anunțuri OLX, iar după ceva timp s-a trezit la ușă cu persoana care a achiziționat smartphone-ul. Soții au ajuns să depună plângere la poliție. Iată ce s-a întâmplat, mai exact.
Doi parteneri din municipiul Botoșani au ajuns la secția de Poliție, în noaptea de Înviere, după ce s-au trezit cu un bărbat în fața ușii. Individul ar fi acuzat-o pe femeie că i-a vândut un telefon mobil defect, iar ulterior a început să devină agresiv. Femeia vânduse telefonul fără ca soțul său să știe, însă a susținut că era într-o stare perfectă de funcționare. Abia după ce clientul respectiv care a cumpărat telefonul mobil a aflat domiciliul femeii, a mers să-i ceară socoteală.
Femeia ar fi insistat că telefonul era funcțional la momentul vânzării, însă clientul a început să-l ia la bătaie pe soțul femeii, susținând că era defect. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Județean (IPJ) Botoșani a confirmat ca s-a deschis un dosar penal pentru infracțiunile de amenințare și loviri sau alte violențe, relatează botoșăneanul.ro.
CITEȘTE ȘI: O nouă țeapă face ravagii pe internet. Cum să te ferești de escrocii care aplică „Metoda OLX”
Un alt caz uluitor a avut loc în Arad, zilele trecute. O angajată a primăriei din Arad a fost snopită în bătaie, în centrul orașului, de către un individ care fusese eliberat condiționat anul trecut. Agresiunea a fost atât de brutală, încât femeia a suferit o fractură de șold și a ajuns la spital.
Potrivit declarațiilor victimei, atacul a avut loc în timp ce traversa un bulevard pe trecerea de pietoni și a fost efectuat fără niciun motiv aparent sau interacțiune prealabilă între cei doi. „A început să mă lovească cu mâinele peste față, peste piept, până am căzut într-un rondou de flori. În loc să se liniștească, omul a devenit mai violent, a început să mă lovească cu picioarele, dar cu o violență ieșită din comun și cred că și o piatră”, a povestit femeia, pentru Știrile Pro TV.
Chiar și după ce femeia a început să strige după ajutor în timp ce era lovită, nicio persoană nu a intervenit în ajutorul său. Suspectul, un bărbat de 36 de ani care locuia chiar în zona atacului, a fost prins de polițiști după câteva ore. La audieri, acesta a declarat că nu știe de ce a agresat-o pe femeie. Victima va rămâne internată în spital timp de câteva săptămâni și va avea nevoie, cel mai probabil, de luni întregi pentru a se recupera complet.